Rut

Despre vise naruite si recladite si despre fapte rasplatite

„Pentru ca nu se aduce repede la indeplinire hotararea data impotriva faptelor rele, de aceea este plina inima fiilor oamenilor de dorinta sa faca rau. Totusi, macar ca pacatosul face de o suta de ori raul si staruie multa vreme in el, eu stiu ca fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu si au frica de El.” (Ecl. 8:11-12)

Intr-o viata in care binele este hulit si chiar pedepsit, cine mai este doritor sa actioneze corect? In jungla urbana, in care oamenii fura, inseala si mint, cine mai vrea si mai poate sa fie cinstit? Cand cei care au resursele pe mana traiesc conform preceptului „cine imparte, isi face parte”, daca mai marii lumii urmeaza o astfel de cale, nu recomanda si nu rasplatesc buna purtare, de ce sa mai actionezi ca la Carte?

Undeva, pe planeta aceasta, in zilele noastre, un om a dovedit insa ca este unul dintre cei care aleg binele, indiferent de imprejurari si de ce ceea ce „altii” fac si zic. Billy Ray Harris, un om din Kansas, SUA, care isi ducea existenta pe strada si se intretinea din cersitCitește mai mult »Despre vise naruite si recladite si despre fapte rasplatite

Viata la raspantii

„Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.” (Ios. 1.3)

Cand simtim ca vietile noastre sunt niste vase sfaramate, asupra carora ori de cate ori ne plecam ne ranim, cand ne percepem existentele ca pe ceva ce nu am cerut si nu stim cum sa mai abordam, pentru ca ne raneste si ne sfasie mereu, ca pe ceva ce nu poate fi controlat, ci doar suportat, se intampla ca, unii dintre noi, sa intrebam: „De ce m-am nascut?” Si, desi, conform profetului Isaia (Isa. 45.9-11), aceasta nu este o intrebare pe care sa I-o pui lui Dumnezeu, fata in fata cu suferinta (si conform aceleiasi Scripturi), chiar si oamenii lui Dumnezeu (si-)au pus-o. Iov, ca si Ieremia (Ier. 20.14), mai tarziu, a facut chiar „mai mult” – si-a blestemat ziua nasterii (Iov 3.1-9) si a marturisit ca, in focul acelei incercari teribile, isi dorea ca, mai curand, sa fi murit in pantecele mamei sale (Iov 3.11), sa fi fost „ca o starpitura ingropata, ca niste copii care n-au vazut lumina” (Iov 3.16) sau sa isi fi „dat sufletul la iesirea din pantecele ei” (Iov 3.11). Caci, aducandu-l pe lume si permintandu-i sa creasca si sa devina matur, Dumnezeu i-a descoperit suferinta umana (Iov 3.10), suferinta cu privire la care patriarhul va dizerta amplu, pe parcursul confruntarii cu boala si consecintele loviturilor diabolice, in controversele cu „prietenii” sai. Citește mai mult »Viata la raspantii