„Nu trebuia sa te uiti multamit la ziua fratelui tau, in ziua nenorocirii lui…” (Obadia 1.12)
Cu ani in urma, adica „pe vremea lui Ceausescu”, era un banc al carei protagonist – unul dintre ei – era defunctul dictator. Adica era musai un sef de stat american, unul rus si, bineinteles, romanul. De parca Romania ar fi fost mare putere. Trebuia insa, ca in povesti, sa fie trei viteji imparatesti si, cel mai mic – nu ca varsta, ci teritorial, economic si politic – sa fie si „cel mai tare”: „Buturuga mica rastoarna carul mare”. In multe din aceste bancuri, „preaiubitul” este mentionat in concursuri stranii cu ceilalti sefi de mare stat, dar cumva mai grei de cap.
Ei, intr-un banc avand ca tema un concurs absurd (care conducator isi recunoaste tara din avion), Ceausescu scoate mana pe geam si, dupa ce o baga inapoi, fara ceas, declara: „Acum suntem deasupra Romaniei. Mi-a disparut ceasul de la mana.” Eram copil si, cum remarcasem ca in Romania furatul este o vocatie (pentru unii), bancul ma amuza – credeam ca noi romanii chiar ne distingem prin asta si ca e doar ca un fel de „dambla”. Astazi nu mai ma amuza un astfel de banc.
Nu stiu cat de bun cunoscator al poporului era cel care a pus bancul in circulatie sau conducatorul pe care il prezenta astfel. Dar furtul nu este specific doar romanilor, este caracteristic firii umane. De cand Satana a furat prerogative divine, pretinzand pentru sine ceea ce doar lui Dumnzeu i se cuvine, hotia a intrat in Univers; si de cand Adam a furat din ceea ce nu i se oferise – „fructul oprit” – hotia a devenit specific umana. Repet: specific umana, nu specific romaneasca.
Este adevarat ca la anumite popoare sau etnii furtul exceleaza cantitativ si calitativ, dar cum mult din ceea ce suntem se deprinde prin socializare si este determinat si de anumite contexte, nu as spune ca poporul x sau etnia y sunt musai mai rele decat oricare altul/alta.
Noi, romanii, am cam fost denigrati si inca mai suntem prin respectabile ziare occidentale, care sufera de glaucom cand vine vorba de ce se intampla in propria batatura. Ca noi furam altora… Dar nu stiu daca ziarele de prestigiu „de afara” scriu de toate samavolniciile pe care „bunul civilizat si bogat” le-a savarsit pe acest teritoriu. Nu vreau sa mentionez decat cateva referiri de care m-am impiedicat in presa (din Romania) zilele acestea, respectiv cele cu privire la romanul-cobai, jefuit de demnitate si sanatate, si cele vizand orfanii-romani, „apetisanti” pentru importatorii de suflete. Despre acestea – si multele altele – scriu ziarele occidentale?
Nu vreau ca prin acest articol sa fie semanate nu stiu ce fobii sau resentimente. Ce imi doresc este sa fim verticali atunci cand vine vorba de a trai anumite principii morale si de a apara integritatea si onoarea poporului de care apartinem. Prea des ne hlizim pe seama compatriotilor nostri sau ii condamnam. Putem face mai mult decat atat: putem sa ii aparam, ajutam, salvam atunci cand nevoia o cere, iar cand chiar exista motive de blam, sa nu uitam ca cei care se grabesc sa arunce cu piatra nu sunt neaparat mai buni. Putem sa scriem greseala pe nisip, sa iertam si sa incercam ca, prin mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispozitie, sa remediem problema si nu sa fim doar un spectator (cinic) al acesteia.