„Eu zic Domnului: ‚Tu esti Domnul meu, Tu esti singura mea fericire!’” (Ps. 16:2)
A mai trecut un an, a sosit altul. Nu a venit nici sfarsitul lumii si nici nici nu s-a schimbat ordinea ei, astfel incat sa inceapa sa ploua cu carnati sau cu masini sau cu case sau cu alte foloase, mai mult sau mai putin asteptate, cautate, castigate. Anul nou, pe care l-am asteptat ca pe un balon umflat cu impliniri de nerealizat, s-a spart, iar sperantele s-au spulberat. Si am vazut ca lucrurile merg ca si anul trecut, ca a ramas acelasi timp si acelasi ritm, ca lucrurile bune asteptate inca stau departe, iar cele rele, de care am vrea ca vietile noastre sa se spele, raman. Dupa Sarbatori, parca „Dumnezeu aduce iarasi inapoi ce a trecut” (Ecles. 3.15). Insa este si in aceasta un lucru bun. Ce ar fi daca, la fiecare schimbare de an, tot ce am cladit ar disparea, iar ordinea lumii s-ar schimba? Pe ce am mai ridica ceva, cum si cu ce am mai putea realiza, daca trecutul s-a spulberat, iar mersul lumii s-a schimbat intr-un fel necunoscut, cu legi imprevizibile si urmari cu totul de neanticipat? Pentru ca planurile pe care ni le intocmim (caci facem si asta inainte de orice nou an, dupa cum realizam si pentru vechiul an un inventar) le cladim pe ceva cunoscut si intr-un mod stiut.
Planuri… de ce ni le facem? Poate pentru a implini acea urare pe care o dorim si asteptam cu infrigurare, referitoare la „fericire”. „La multi ani, cu fericire!”, ne-am urat cu frenezie. Si „sanatate”, si sa avem „de toate” – numai urari imbelsugate. Cui ii trece prin cap sa faca urari „fifty-fifty”? Cine ar avea curajul sau inconstienta de a face asa ceva semenilor sai, cand stim bine ca „nu este alta fericire pentru ei decat sa se bucure si sa traiasca bine in viata lor” (Ecl. 3:12)? Nu o face nimeni, pentru ca, pe de o parte, ar distruge relatii cu urari de acest tip si, pe de alta parte, exista teama superstitioasa ca s-ar putea ca macar putin din ce urezi altora sa se intoarca asupra ta. Cu ocazia Sarbatorilor de iarna, chiar daca din motive deloc altruiste, trimitem mesaje dupa Regula de aur, astfel ca tot ce voim sa ne ureze noua oamenii, le uram si noi la fel (Mat. 7.12).
Toti ne dorim sa fim „fericiti” noi insine si „cei dragi” (iar daca noua ne este „bine”, pana la urma poate sa traiasca si capra vecinului, daca moare el de ciuda). Pentru cei mai multi dintre noi, o viata fericita inseamna una „bine”, adica o mare trandaveala si aglomerare de bunuri si „realizari” („impliniri”, la superlativ si pe toate planurile recunoscute), plus trairi la altitudini inalte (nu de moralitate). Chiar considerand ca asta este fericirea si ca a planui sa o atingi, bifand obtinerea celor mai inainte mentionate, este recomandat, trebuie precizat ca, in multe situatii, un astfel de plan nu ar exista sau ar fi unul evazionist si nerealist. Pentru ca multi dintre noi vrem doar rezultatul, dar nu sa si parcurgem drumul pana acolo. Vrem ca, la sfarsit de an, cand facem inventarul, sa constatam ca am ajuns acolo unde ne-am dorit, fara sa ne fi straduit. Asta numim noi fericire – a avea fara a castiga si a simti fara a investi.
Biblia spune insa altceva si, daca vrem ca inventarul de la sfarsitul acestui an sa fie altul decat cel cu care ne-am obisnuit, daca vrem sa avem un plan bun si care sa fie implinit, daca vrem sa putem spune despre noi insine „sunt un om fericit”, ar fi bine sa ascultam ce spune Cartea. Cuvantul lui Dumnezeu sustine ca oamenii pot fi fericiti nu doar dupa ce au obtinut, ci si cand sunt in cautarea acelor lucruri pe care le-au dorit, potrivit planului Sau; ei pot fi fericiti chiar in timpul alergarii, chiar in lucrarea lor: „Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui.” (Iacov 1.25). Potrivit Scripturii, fericirea este si in varful muntelui, dar mai ales pe traseu, daca urcam impreuna cu Dumnezeu si catre El. Dupa cum spunea si psalmistul, „Cat pentru mine, fericirea este sa ma apropii de Dumnezeu” (Ps. 73:28).
A ne planifica sa ne apropiem de Dumnezeu inseamna a ne planifica sa avem un an cu adevarat fericit. Mai ales daca acest plan este facut cu un suprem altruism, din dorinta nu de a fi noi insine fericiti, ci de a-L face pe Dumnezeu fericit. Nu-i asa ca la asta nu ne-am mai gandit?