„In ziua fericirii, fii fericit, si in ziua nenorocirii, gandeste-te ca Dumnezeu a facut si pe una si pe cealalta, pentru ca omul sa nu mai poata sti nimic din ce va fi dupa el”. (Eclesiastul 7.14)
Asta asteptam mereu, doar ca atunci cand gandim, lucram si abia apoi ne rugam astfel (punem carul inaintea boilor), nu vesnicia o avem in vedere, nu „veacul viitor”, ci „veacul” acesta. Adica viata aceasta, care este plina de probleme, pe care le asteptam sa treaca, fara sa intelegem ca viata este ca un rau cu sloiuri care nu se vor topi niciodata. Si daca asteptam sa treaca sloiurile, asta nu se va intampla, decat daca va seca apa: problemele acestei vieti inceteaza doar odata cu ea, sunt indisolubil legate.
Ma confruntam cu probleme care parca ma depaseau (ma lovise un sloi cam mare) si am „alergat” la Biblie pentru sfat, consolare, mangaiere. Eram prea tulburata, ca sa pot alege anumite texte si am citit la „nimereala” (destul de des facem asa, din diferite motive/pretexte, dintre care cel mai des invocate sunt graba si oboseala). Si m-a „izbit” (mintea mea asa a resimitit) un text: „Omul se naste ca sa sufere, dupa cum scanteia se naste ca sa zboare”(Iov 5.7). Si ce face un om dupa ce simte ca este lovit cu putere? Care este, in cele mai multe cazuri, reactia imediata? Se manie, asta face si asta am facut si eu atunci: „mi-a luat foc” capul. Adica eu vin la Dumnezeu si caut raspunsuri care sa se potriveasca nevoilor mele si El imi spune ca nu voi scapa niciodata de belele. Ce mai incurajare!
Dar, cum am continuat sa rasfoiesc Biblia si sa citesc in ciuda sentimentelor deloc pozitive care ma framantau si care acum se indreptau si impotriva Lui, am gasit suficiente incurajari si raspunsuri care m-au ajutat sa imi clarific cumva si versetul care ma surprinsese atat de neplacut in situatia in care ma aflam. Astfel, mi-am dat seama ca Dumnezeu, care stie cum este afectata aceasta lume de pacat, doreste sa ne puna si pe noi in tema, ca sa stim cum sa ne raportam la ea. Versetele in genul celui citat mai sus dovedesc, asadar, nu doar bunavointa lui Dumnezeu de a impartasi ceea ceea ce stie, ci si multa iubire manifestata prin purtare de grija (cum altfel ar putea fi interpretate avertizarile?) si sinceritate. Rasfoind si rasfoind mai departe, L-am auzind spunandu-mi ca da, El poate indeparta sloiurile din apa, dar nu va face asta in mod curent, in schimb, ma va ajuta sa navighez printre ele in siguranta, daca Ii voi da lui carma; cu precizarea ca, de obicei, ceea ce pentru mine inseamna „in siguranta” nu inseamna acelasi lucru si pentru El.