„Nu trebuiai sa te uiti multamit la ziua fratelui tau, in ziua nenorocirii lui” (Obadia 1.12)
Autorul cartii Versetele satanice, Salman Rushdie, va veni in Romania între 23 si 26 noiembrie. Cel putin asa scrie in presa. Ca la invitatia Editurii care i-a tradus mult contestata carte (si nu doar pe aceea) sau la cea a Monicai Barladeanu, inca nu am aflat. Ce ma mira este ca acest domn – condamnat la moarte, in 1989, de ayatollahul Khomeini, fondatorul Iranului – circula inca fara nicio problema prin lume.
E adevarat ca vreo 10 ani a stat „pitit”, dar de alti zece se tot bucura de viata asta afisandu-se in locuri publice, de parca ar tot face in ciuda celor care, nu doar ca l-au condamnat la moarte, dar si pun un mare pret pe capul sau – doar vreo doua milioane de dolari. Asta imi spune mie multe despre eficienta serviciilor secrete britanice si a FBI-ului, organizatii care si-au asumat si au asigurat timp de 20 de ani protectia domnului mentionat. Nu inteleg insa de ce aceleasi servicii secrete nu au fost capabile sa anticipeze si sa previna atentatele din iulie 2007!… Adica pot oferi mai multa garantie pentru ce este personal, decat pentru ce este colectiv si chiar national? Egalitate, dar nu pentru catei? Poate… Ca respectivul scriitor se bucura de mare trecere si pretuire in Marea Britanie nu e greu de inteles, daca avem in vedere ca, in 2007, a primit titlul de cavaler pentru opera sa literara, desi aceasta investire a atras proteste puternice din partea comunitatii musulmane.
Proteste au aparut si in Romania, la traducerea lucrarii considerate in prezent cea mai controversata carte – si nu doar din partea comunitatii musulmane. Patriarhia Romana a criticat, de asemenea, cartea si s-a declarat impotriva tiparirii si publicarii scrierii al carei continut a fost declarat ofensator pentru valorile si simbolurile religioase musulmane. Ma mira insa ca reprezentantii unei biserici crestine traditionale se erijeaza in apologeti ai unor valori si simboluri destul de diferite, condamnand insa valori si simboluri similare, atunci cand acestea sunt cultivate mai de aproape si astfel percepute ca o amenintare. Ma refer, concret, la Bibliile in traduceri protestante, care sunt, cumva, anatemizate de catre BOR, de parca ar fi Versetele satanice si nu doar abordarea diferita lingvistic a aceluiasi text. Ma mir si, probabil, raman cu mirarea…
Revenind la scriitorul calator in acest an si pe meleagurile noastre, dumnealui a declarat ca nu se caieste de scrisul sau contestat si, mai mult, legitimeaza cartea respectiva ca fiind o exprimare a luptei impotriva fundamentalismului religios. A treia intrebare – si ultima: oare lupta cu fundamentalismul nu se poate duce si altfel? Si cu fundamentalismul, cu un mod radical de intelegere si traire a unei religii, a luptat dl. Rushdie sau cu o anumita religie, terfelindu-i cartea de baza? Din punctul meu de vedere, a doua varianta este mai apropiata de realitate si ar putea fi explicata (este doar un punct de vedere personal) si prin inimicitia pe care unii indieni o simt fata de conationalii de religie musulmana. In fond, fundamentalistii nu sunt doar musulmani si, de asemenea, depinde ce se intelege si prin fundamentalism. Pentru o minte postmoderna, „libera si fara prejudecati”, fundamentalism poate fi si consecventa fata de normele si valorile crestine, asa cum sunt ele exprimate in Biblie, si adeziunea fata de protestantul crez „Sola Scriptura”. Fundamentalismul, intelegand prin acest termen manifestarile religioase extremiste si care constituie o amenintare pentru societate, nu poate fi in niciun caz eradicat prin „Versete satanice”, ci doar alimentat si legitimat. Manifestarile extremiste ale adeptilor unei religii nu dispar prin terfelirea cartii prin care acestia incearca sa isi justifice actiunile. In plus, adeptii „pasnici” pot fi astfel jigniti si, ulterior, pe baza ofensei, convertiti – nu la o alta religie, ci la o alta forma de traire a aceleiasi religii, acea forma care se dorea (poate doar declarativ) a fi combatuta. Si, in felul acesta, printr-o carte blasfematoare, posibilitatea de dialog si de reconciliere, cu membrii unor anumite religii, dispar.
In concluzie, faptul ca respectivul domn vine in Romania si va fi, mai mult ca sigur, primit „cu surle si trambite” trebuie sa ii aminteasca unui crestin ca scriitorul mult onorat este autorul unei carti contestate si care, chiar daca are valoare literara, spiritual si moral intra sub incidenta altor norme – cele ale unei Carti care a fost, de asemenea, defaimata, in numeroase randuri si moduri. Asa ca, si daca sunteti mari amatori de cultura, nu uitati ca, in multe cazuri, „ce este inaltat intre oameni, este o uraciune inaintea lui Dumnezeu”. (Luca 16.15).