Iubiti si cainii vagabonzi…
„Intre uneltele tale sa ai o lopata, cu care sa sapi si sa-ti acoperi murdariile iesite din tine, cand vei iesi afara”. (Deuteronom 23.13)
Era un cantecel la moda acum multi ani. Nu mai stiu insa de ce eram indemnati sa iubim si animalele latratoare, fara stapan si hoinare. Oricum, indemnul era bun intr-un fel: e bine sa iubesti animalele, asa cum iubesti si oamenii, fara a face discriminari in functie de „conditia sociala”. Dar nu-i asa ca ar fi bine si ca anumite norme si valori, pe care fiintele vorbitoare le promoveaza, sa fie valabile si pentru cainii care fac parte din lumea noastra? Sau, mai curand, pentru oamenii care administreaza sau ar trebui sa administreze viata sociala a cateilor si dulailor si interactiunea lor cu oamenii! Caci, pana la urma, nu se pune problema de ce fac aceste patrupede guduratoare si dragalase uneori, ci de ce fac oamenii in raport cu ele, cum facem noi din caini o problema pentru cei din jur.