Sari la conținut

Carti

Bunul samaritean

„Ca pana unui scriitor iscusit sa-mi fie limba!” (Ps. 45.1)

Multi crestini protestanti se „tem” de arta, nu de orice fel de arta, ci de anumite arte, in mod deosebit de literatura si de artele plastice. In raport cu muzica si cinematografia, au devenit mai liberali, desi acest lucru nu este neaparat laudabil sau dezirabil. Pentru ca „usa a fost deschisa” pentru elemente indoielnice din punct de vedere spiritual si lipsite de valoare si din punct de vedere cultural, in timp ce multe creatii valoroase sunt ignorate, lepadate, pentru ca … sunt prea sofisticate si un crestin trebuie sa se ocupe cu lucruri simple…

Citește mai mult »Bunul samaritean

Gala Cartii Crestine: Redescopera mirarea

„Nu este Dumnezeu sus in ceruri? Priveste varful stelelor, ce inalt este!” (Iov. 22.12) „(…) ia aminte la aceste lucruri! Priveste linistit minunile lui Dumnezeu!” (Iov 37.14)

Copilaria este un mini-paradis pierdut pe care speram sa il regasim in viata vesnica. Descoperirea permanenta de lucruri noi si bucuria acestor descopriri, insotite de sentimentul ca esti in siguranta in cautarea noului, le pierdem, pe parcursul acestei vieti si asteptam sa le redescoperim in cealalta. Amanare sau anulare?

Citește mai mult »Gala Cartii Crestine: Redescopera mirarea

Lectiile unei istorii care ar fi trebuit sa nu existe

„Caci omul nu-si cunoaste nici macar ceasul, intocmai ca pestii prinsi in mreaja nimicitoare si ca pasarile prinse in lat; ca si ei sunt prinsi si fiii oamenilor in vremea nenorocirii, cand vine fara veste nenorocirea peste ei.” (Eclesiastul 9.12) „In ziua fericirii, fii fericit, si in ziua nenorocirii, gandeste-te ca Dumnezeu a facut si pe una si pe cealalta, pentru ca omul sa nu mai poata sti nimic din ce va fi dupa el.” (Eclesiastul 7.14)

Marea criza economica se terminase, lumea parca revenea pe fagasuri normale, ba chiar parea cat se poate de infloritoare. Vechile norme se prabuseau si un val de aparenta libertate inunda lumea.

Citește mai mult »Lectiile unei istorii care ar fi trebuit sa nu existe

Viata ca o prada

„Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi! Imparte-o in sapte, si chiar in opt, caci nu stii ce nenorocire poate da peste pamant.” (Eclesiastul 11.1-2).

Primele noastre amintiri sunt legate de lucrurile care ne-au impresionat cel mai mult la varsta respectiva, de acele intamplari care aveau in ele macar un sambure de neobisnuit sau ceva care, la varste fragede si potrivit cu experienta noastra de viata de pana atunci, putea fi luat ca atare. Nu este strain de aceasta experienta nici Marin Preda, si scriitorul reda o astfel de scena, la inceputul cartii Viata ca o prada. Intamplarea evocata produce un „clic” in mintea si in constiinta copilului, iar, dupa acel „clic”, incepe contactul lui constient cu aceasta existenta. Ce avea neobisnuit in ea acea intamplare, atat de neobisnuit incat sa declanseze, brusc si inexorabil, constiinta unei fiinte umane, fie ea si la varsta frageda? Avea ceea ce poate misca mintile si inimile oamenilor, chiar si dupa ce si-au pierdut inocenta: daruirea.

Citește mai mult »Viata ca o prada