„Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?” (Ieremia 17.9)
Pe 13 octombrie 1972, un avion militar uruguyan se indrepta catre Chile, cu 45 de oameni la bord. Pasagerii erau tineri sportivi, membri ai unei echipe de rugby, rude ale acestora si membri ai echipajului.
Citește mai mult »Fapte exteme in situatii extreme – cum as actiona eu pe timp de criza? (I)
„Izbaveste-ma, dupa fagaduinta Ta!” (Ps.119:170)
Daca Dumnezeu nu izbaveste, sunt si crestini piosi, revizionisti, buni descendenti ai prietenilor lui Iov, care cauta nu solutii, ci asa-zise explicatii, in fapt noduri in papura:
„Cel ce sufera are drept la mila prietenului, chiar daca paraseste frica de Cel Atotputernic.” (Iov 6.14)
Daca aflam ca un om se confrunta cu o problema, care ii afecteaza pe cei din jur, cel mai mult pe cei mai de aproape – familia lui, atunci, cu o empatie vrednica de blam, incepem sa ne gandim la cine a pacatuit sau ce vrea Dumnezeu sa ii invetepe cei afectati prin acea incercare sau ne pregatim sa le asiguram un training referitor la rabdare, acceptare, resemnare. Iar daca omul da semne ca „nu mai poate”, atunci ii vorbim, foarte pios, de pacate.
„Izbaveste-ma, dupa fagaduinta Ta!” (Ps.119:170)
Si, atunci, cum sa te raportezi la toata gama de fagaduinte biblice de izbavire, cand sa te ancorezi in ele si cand nu? Sa o faci mereu, „lasandu-L pe Dumnezeu sa lucreze”? Dar nu poate fi aceasta dezamagitor, daca El lucreaza altfel decat consideram noi ca impune situatia noastra sau, dupa cum vedem noi lucrurile, nu lucreaza deloc?
„Izbaveste-ma, dupa fagaduinta Ta!” (Ps.119:170)
In Biblie apare, de foarte multe ori, cuvantul „izbavire” (cu sensul de a „a fi scapat”, „a fi salvat”, „a fi eliberat”) – si acest cuvant devine omniprezent in orizontul cautarilor si asteptarilor noastre, atunci cand ne aflam in situatii critice.
„Pentru ca nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti. Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Si faptul acesta se va vedea in ziua cand, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” (Romani 2.13-15)