Si noi in cine sa credem?
„Dar v-am spus ca M-ati si vazut, si tot nu credeti.” (Ioan 6.36)
Odata cu venirea primaverii am inceput sa fac mai multa miscare, sa ies mai des la plimbare, incercand, insa, sa rezolv si cate o problema, in drum. Asa am ajuns ieri sa trec si pe langa un salas de cult, pe langa care de multe ori am mai trecut. Si as fi trecut si ieri, un om grabit, considerand ca locul respectiv este deja stiut si nu imi rezerva nimic deoesebit, daca… Daca nu ma tragea sotul meu de maneca si nu imi arata o imagine sculptat pe poarta de lemn…
Asta asteptam mereu, doar ca atunci cand gandim, lucram si abia apoi ne rugam astfel (punem carul inaintea boilor), nu vesnicia o avem in vedere, nu „veacul viitor”, ci „veacul” acesta. Adica viata aceasta, care este plina de probleme, pe care le asteptam sa treaca, fara sa intelegem ca viata este ca un rau cu sloiuri care nu se vor topi niciodata. Si daca asteptam sa treaca sloiurile, asta nu se va intampla, decat daca va seca apa: problemele acestei vieti inceteaza doar odata cu ea, sunt indisolubil legate.