„Izbaveste-ma, dupa fagaduinta Ta!” (Ps.119:170)
Daca Dumnezeu nu izbaveste, sunt si crestini piosi, revizionisti, buni descendenti ai prietenilor lui Iov, care cauta nu solutii, ci asa-zise explicatii, in fapt noduri in papura:
„Cel ce sufera are drept la mila prietenului, chiar daca paraseste frica de Cel Atotputernic.” (Iov 6.14)
Daca aflam ca un om se confrunta cu o problema, care ii afecteaza pe cei din jur, cel mai mult pe cei mai de aproape – familia lui, atunci, cu o empatie vrednica de blam, incepem sa ne gandim la cine a pacatuit sau ce vrea Dumnezeu sa ii invetepe cei afectati prin acea incercare sau ne pregatim sa le asiguram un training referitor la rabdare, acceptare, resemnare. Iar daca omul da semne ca „nu mai poate”, atunci ii vorbim, foarte pios, de pacate.
„Femeia a ramas insarcinata si a nascut un fiu chiar pe vremea aceea, in anul urmator, cum ii spusese Elisei. Copilul s-a facut mare. Si intr-o zi, cand se dusese pe la tatal sau la seceratori, a zis tatalui sau: ‚Capul meu! Capul meu!’ Tatal a zis slujitorului sau: ‚Du-l la mama sa!’ Slujitorul l-a luat si l-a dus la mama sa. Si copilul a stat pe genunchii mamei sale pana la amiaza, si apoi a murit. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a inchis usa dupa ea si a iesit. A chemat pe barbatul ei si a zis:
„Intr-o clipa, ei isi pierd viata. La miezul noptii, un popor se clatina si piere. Cel puternic piere, fara amestecul mainii vreunui om. La fel Se poarta fie cu un popor, fie cu un om.” (Iov 34 20.29 u.p.)
Am citit zilele acestea de oameni „refrigerati”, oameni sarmani, fara adaposturi si pentru care spitalele si alte locuri „de cazare” nu au capacitate satisfacatoare – nu pentru cazuri de acest gen. NU pot si nu vreau sa imi inchipui, dar, in acelasi timp, nu pot sa nu ma gandesc cat de groaznic poate fi sa te confrunti cu o suferinta majora de care nu poti scapa, cu o criza majora dinaintea careia nu poti evada!… Un om nu intra deodata in soc hipotermic… Cata suferinta prealabila este inainte de acest soc…