„A fost ora…”
„A Ta este ziua, a Ta este si noaptea” (Psalmul 74.16) Schimbarea orei m-a dat… Citește mai mult »„A fost ora…”
Meditatii
Cei din urma vor fi cei dintai
„Caci dupa cum ploaia si zapada se pogoara din ceruri, si nu se mai intorc… Citește mai mult »Cei din urma vor fi cei dintai
Tara furatului rasare
„Nu trebuia sa te uiti multamit la ziua fratelui tau, in ziua nenorocirii lui…” (Obadia… Citește mai mult »Tara furatului rasare
„Viata ce va sa vie”
„In ziua fericirii, fii fericit, si in ziua nenorocirii, gandeste-te ca Dumnezeu a facut si pe una si pe cealalta, pentru ca omul sa nu mai poata sti nimic din ce va fi dupa el”. (Eclesiastul 7.14)
Asta asteptam mereu, doar ca atunci cand gandim, lucram si abia apoi ne rugam astfel (punem carul inaintea boilor), nu vesnicia o avem in vedere, nu „veacul viitor”, ci „veacul” acesta. Adica viata aceasta, care este plina de probleme, pe care le asteptam sa treaca, fara sa intelegem ca viata este ca un rau cu sloiuri care nu se vor topi niciodata. Si daca asteptam sa treaca sloiurile, asta nu se va intampla, decat daca va seca apa: problemele acestei vieti inceteaza doar odata cu ea, sunt indisolubil legate.
Handicapul invingatorului
„Cine este orb, daca nu robul Meu si surd ca solul Meu, pe care il trimet? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, si orb ca robul Domnului?” (Isaia 42.19)
A fost odata un grup de broscute… care voiau sa se ia la intrecere. Telul lor era sa ajunga in varful unui turn foarte inalt. Se adunasera deja multi spectatori, pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscute. Cursa urma sa inceapa… Totusi… Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in varful turnului. Tot ce se auzea erau exclamatii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!“ sau: „Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea inalt!“ Broscutele incepura se abandoneze… Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe… Spectatorii continuau sa strige: „E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!“
Cum a scapat un condamnat la moarte de executarea sentintei (II)
„Caci omul nu-si cunoaste nici macar ceasul, intocmai ca pestii prinsi in mreaja nimicitoare, si ca pasarile prinse in lat; ca si ei sunt prinsi si fiii oamenilor in vremea nenorocirii, cand vine fara veste nenorocirea peste ei”. (Eclesiastul 9.12)
Pentru un condamnat la moarte, timpul se dilata, putinele clipe care au mai ramas sunt multe, iar scurtarea acestora si punerea brusca in fata inevitabilului de temut demobilizeaza psihic. Acele clipe, ultimele picaturi din paharul vietii nu mai pot fi sorbite, paharul s-a spart, a cazut chiar de la buze, chiar cand te simteai mai insetat si pretuiai mai mult acea licoare, altadata atat de putin importanta. Si nu doar ca savoarea acestor ultime trairi nu o mai poti avea, dar nici pregatirea, familiarizarea mintala cu ceea ce va veni nu mai este posibila.
Citește mai mult »Cum a scapat un condamnat la moarte de executarea sentintei (II)