„Viata ce va sa vie”
„In ziua fericirii, fii fericit, si in ziua nenorocirii, gandeste-te ca Dumnezeu a facut si pe una si pe cealalta, pentru ca omul sa nu mai poata sti nimic din ce va fi dupa el”. (Eclesiastul 7.14)
Asta asteptam mereu, doar ca atunci cand gandim, lucram si abia apoi ne rugam astfel (punem carul inaintea boilor), nu vesnicia o avem in vedere, nu „veacul viitor”, ci „veacul” acesta. Adica viata aceasta, care este plina de probleme, pe care le asteptam sa treaca, fara sa intelegem ca viata este ca un rau cu sloiuri care nu se vor topi niciodata. Si daca asteptam sa treaca sloiurile, asta nu se va intampla, decat daca va seca apa: problemele acestei vieti inceteaza doar odata cu ea, sunt indisolubil legate.
Care erau acestea in copilaria noastra, a celor trecuti de 30? Pai „joaca”, cred ca in primul rand, fie ca era vorba de jucat carti sau remy, fie „ascunsa”, „castel” sau „cate oua are gasca?”. Iar iarna, cand erau zapezi, nu ca acum, stiam ce inseamna sa ne dam cu sania unii pe altii ore in sir.